Dupa cum bine stiti, vinurile nu se pot categorisi doar dupa brand, cum e cu celelalte bauturi (whisky si bere). Calitatea vinului este redata de savoarea srugurilor din care acesta a fost obtinut, si de calitatea procesului de prelucrare si de invechire. De aceea, mai mult decat importanta brandului, este calitatea soiului, a podgoriei si a recoltei din anul obtinerii lotului de vin.
Vinurile se impart in albe si rosii (dupa culoarea strugurilor din care au fost obtinute). Cea mai recomandata zona pentru vinurile albe este zona Tarnavei, iar cea mai recomandata zona pentru vinurile rosii este Subcurbura Carpatilor. De aceea, cele mai bune soiuri de vinuri le veti gasi, in functie de culorarea dorita, in podgorii care se situeaza in zonele de care aminteam. Ma refer acum doar la vinurile romanesti, bineinteles.
Dupa gust, vinul poate fi sec, demisec, demidulce si dulce.
Specialistii considera ca cele mai valoroase sunt vinurile seci, pentru ca aroma este transmisa prin taria lor, si nu prin gust (dulceata), iar aceste vinuri seci de calitate sunt si element mai rar in general in loturile produse. Vinurile dulci si demidulci sunt cele mai apreciate insa in consumul curent, din cauza ca romanii nu au neaparat o ”cultura” a vinului. Pur si simplu, gustul ”bun” se traduce mai repede, daca vinul e dulce.
Ca tarie, vinurile se situeaza intre 8% alcool in cazul vinurilor de masa, pana la 12% alcool in cazul vinurilor pretentioase.
duminică, 19 octombrie 2008
joi, 24 iulie 2008
Legenda lui Bachus
Dionysos la greci, Bahus la romani – zeul cel plăcut tuturor – are o legendă fermecătoare, ca însăşi destinul său în lume.
Semele era una dintre fetele lui Cadmos, regele Tebei. Jupiter-Zeus s-a îndrăgostit de ea, pentru că era nespus de frumoasă. Legăturile lor însă nu au scăpat atenţiei geloasei Iunona-Hera(soţia sa), care, pentru a-i face rău Semelei, i-a spus că, dacă vrea să fie considerată soţia lui Zeus, trebuie să-l vadă în toată măreţia lui, aşa cum s-a prezentat în ziua nunţii acestuia cu Hera. Semele, păcălită de Hera şi cu toate că strădaniile lui Jupiter-Zeus de a o face să se răzgândească, a insistat să ceară această dovadă de dragoste.
Dar, în cele din urmă, Jupiter-zeus a cedat şi a apărut cu carul său, înconjurat de tunete şi fulgere, în camera acesteia, aruncând trăznete de jur împrejurul său. Palatul a luat foc şi Semele a murit lovită de trăznet sau poate chiar de frică.
Purta însă la sânul ei dinainte pe Bachus-Dionysos. Pentru a nu arde copilul, Gea(zeiţa pământului) a făcut să răsară imediat o viţă de vie care l-a protejat de flăcări. Jupiter-Zeus a luat copilul care era încă embrion, a făcut o deschidere în coasta sa, l-a pus înăuntru, a cusut tăietura şi l-a lăsat acolo până să se împlineasă timpul naşterii, pentru a-l ascunde de gelozia Herei. Când a venit timpul naşterii, tatăl a tăiat cusăturile şi a scos la iveală pe fiul său, Bachus-Dionysos, pe care l-a numit „cel născut din foc, cusut în coapsă şi a doua oară născut”.
Hera îl urmărea continuu. A înţeles că Jupiter-Zeus a dat copilul surorii Semelei, lui Iuno, şi soţului acesteia, Athamas. Atunci Zeus a luat din nou copilul şi, după ce l-a transformat în capră, l-a dat lui Hermes pentru a-l duce departe în Asia, să-l crească. Mânia Herei îl urmărea neîncetat până când l-a făcut să înnebunească şi l-a tranformat în peregrin. A fost însă vindecat de Rhea(Regina Mater), continuându-şi călătoriile. Unde mergea oferea cultura viţei de vie şi ceremoniile care erau legate de fiecare fază a acesteia.
Unele oraşe l-au primit cu prietenie, în timp ce altele l-au alungat. De aceea, viile nu cresc oriunde, ci numai acolo unde Bachus a fost primit pe măsura darului său făcut oamenilor. Strămoşii noştri au fost primitori şi ospitalieri, aşa că Bachus a fost darnic. Dacii au fost într-atât de binecuvântaţi cu nobila plantă, încât o vreme, roadele mustuite, apoi fermentate le erau atât de prietene, încât nu prea mai aveau drag de muncă şi meşteşugul armelor. Burebista, puternicul rege al dacilor de pretutindeni a dat o poruncă ce l-a supărat tare pe Bachus: supuşii săi au fost nevoiţi, fără râvnă însă, să-şi prăpădească viile.
Mahmuri încă, dacii au pus gând rău regelui abstinent(oare?) şi Burebista a plătit cu viaţa pentru nesăbuinţa sa. Nehărnicia dacilor în a împlini porunca regală a făcut ca viile să rămână acolo unde le-a dăruit Bachus şi să bucure în continuare generaţie după generaţie, martor mut şi prietenos la venirea romanilor, la pulberea popoarelor năvălitoare care au urmat, la naşterea unui popor-românii- amestec ciudat de virtuţi şi beteşuguri morale, la istoria lui fărâmiţată.
O vedem şi astăzi şi ne bucurăm de roadele ei, după puterile şi priceperea fiecăruia.
Semele era una dintre fetele lui Cadmos, regele Tebei. Jupiter-Zeus s-a îndrăgostit de ea, pentru că era nespus de frumoasă. Legăturile lor însă nu au scăpat atenţiei geloasei Iunona-Hera(soţia sa), care, pentru a-i face rău Semelei, i-a spus că, dacă vrea să fie considerată soţia lui Zeus, trebuie să-l vadă în toată măreţia lui, aşa cum s-a prezentat în ziua nunţii acestuia cu Hera. Semele, păcălită de Hera şi cu toate că strădaniile lui Jupiter-Zeus de a o face să se răzgândească, a insistat să ceară această dovadă de dragoste.
Dar, în cele din urmă, Jupiter-zeus a cedat şi a apărut cu carul său, înconjurat de tunete şi fulgere, în camera acesteia, aruncând trăznete de jur împrejurul său. Palatul a luat foc şi Semele a murit lovită de trăznet sau poate chiar de frică.
Purta însă la sânul ei dinainte pe Bachus-Dionysos. Pentru a nu arde copilul, Gea(zeiţa pământului) a făcut să răsară imediat o viţă de vie care l-a protejat de flăcări. Jupiter-Zeus a luat copilul care era încă embrion, a făcut o deschidere în coasta sa, l-a pus înăuntru, a cusut tăietura şi l-a lăsat acolo până să se împlineasă timpul naşterii, pentru a-l ascunde de gelozia Herei. Când a venit timpul naşterii, tatăl a tăiat cusăturile şi a scos la iveală pe fiul său, Bachus-Dionysos, pe care l-a numit „cel născut din foc, cusut în coapsă şi a doua oară născut”.
Hera îl urmărea continuu. A înţeles că Jupiter-Zeus a dat copilul surorii Semelei, lui Iuno, şi soţului acesteia, Athamas. Atunci Zeus a luat din nou copilul şi, după ce l-a transformat în capră, l-a dat lui Hermes pentru a-l duce departe în Asia, să-l crească. Mânia Herei îl urmărea neîncetat până când l-a făcut să înnebunească şi l-a tranformat în peregrin. A fost însă vindecat de Rhea(Regina Mater), continuându-şi călătoriile. Unde mergea oferea cultura viţei de vie şi ceremoniile care erau legate de fiecare fază a acesteia.
Unele oraşe l-au primit cu prietenie, în timp ce altele l-au alungat. De aceea, viile nu cresc oriunde, ci numai acolo unde Bachus a fost primit pe măsura darului său făcut oamenilor. Strămoşii noştri au fost primitori şi ospitalieri, aşa că Bachus a fost darnic. Dacii au fost într-atât de binecuvântaţi cu nobila plantă, încât o vreme, roadele mustuite, apoi fermentate le erau atât de prietene, încât nu prea mai aveau drag de muncă şi meşteşugul armelor. Burebista, puternicul rege al dacilor de pretutindeni a dat o poruncă ce l-a supărat tare pe Bachus: supuşii săi au fost nevoiţi, fără râvnă însă, să-şi prăpădească viile.
Mahmuri încă, dacii au pus gând rău regelui abstinent(oare?) şi Burebista a plătit cu viaţa pentru nesăbuinţa sa. Nehărnicia dacilor în a împlini porunca regală a făcut ca viile să rămână acolo unde le-a dăruit Bachus şi să bucure în continuare generaţie după generaţie, martor mut şi prietenos la venirea romanilor, la pulberea popoarelor năvălitoare care au urmat, la naşterea unui popor-românii- amestec ciudat de virtuţi şi beteşuguri morale, la istoria lui fărâmiţată.
O vedem şi astăzi şi ne bucurăm de roadele ei, după puterile şi priceperea fiecăruia.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
